Potrivit celui mai recent Eurobarometru, aproape 80% dintre respondenții din România susțin introducerea monedei euro, cel mai ridicat procent în rândul statelor UE care nu au adoptat încă moneda comună.
Bulgaria a depus oficial cererea de aderare la ERM II (mecanismul cursului de schimb - n. r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, scrie Novnite, citând o conversație telefonică între premierul bulgar Boiko Borissov și președintele francez Emmanuel Macron.
Comercianții care vor profita de introducerea euro - în 2024, așa cum și-a programat Guvernul - pentru a majora prețurile vor face obiectul unor "campanii oficiale de descurajare" a acestor practici, în care vor fi menționați și chiar sancționați, prevede Planul național de adoptare a monedei euro, obținut de Profit.ro.
După ce în trecut, așa cum a prezentat Profit.ro, Guvernul s-a gândit să apeleze la preoți pentru a-i convinge pe țărani să intre în asociații de producători și cooperative, acum guvernanții vor să apeleze la Biserică și în campania viitoare de informare a românilor cu privire la adoptarea monedei euro.
Banca Națională a României repune în discuție calendarul de trecere la euro, după ce ținta 2019, stabilită în urmă cu trei ani, a fost ratată. Banca centrală va propune Guvernului și Parlamentului o foaie de parcurs cu angajamentele pe care România trebuie să le adopte pentru a accelera convergența nominală și reală cu criteriile monedei unice.